Două accidente grave s-au produs aseară şi în cursul nopţii pe Autostrada Transilvania. Ultimul a avut loc în jurul orei 1.30, iar şoferul trailerului a distrus parapeţii şi stâlpii de susţinere ai acestora după care s-a răsturnat. Autorităţile afirmă că aceasta este cea mai mare pagubă produsă pe A3 de la inaugurare.
Aseară, între ore 20.00 şi 21.00, a avut loc un accident grav la kilometrul 18 al Autostrăzii Transilvania, pe sensul de mers de la Turda la Gilău. Poliţiştii spun că Teodor C., de 27 de ani, din Cergău, judeţul Alba, a intrat, din neatenţie, într-un alt camion care staţiona neregulamentar pe banda întâi de circulaţie, camion la care şofer era Horaţiu P., 43 de ani, din Turda.
„Pagubele produse la cele două ansamble de vehicule este de 400.000 de lei. Circulaţia a fost îngreunată între orele 20.20 şi 4.30", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Anca-Sidonia Purdea. Horaţiu P. a decedat, iar celălalt şofer a fost rănit grav.
Câteva ore mai târziu, în jur de ora 1.00, a mai avut loc un alt accident grav produs de şoferul unui camion. Acesta, un băcăuan, Gheorghe G., se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi circula cu viteză mare.
„La ora 1.30, pe A3, la kilometrul 13, pe sensul de mers Gilău-Turda, un autotractor ce tracta un trailer pe care se afla un autogreder a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive şi a lovit parapetul de pe partea dreaptă şi l-a distrus pe o porţiune de 70 de metri. Autogrederul a căzut pe şosea lovind parapeţii ce despart cele două sensuri de mers. S-a circulat greu între orele 1.30 şi 7.00", a mai afirmat Anca-Sidonia Purdea.
În urma alcooltestului a reieşit că băcăuanul avea 0,72 de miligrame pe litru în alcool pur în aerul respirat. „Pagubele produse de distrugerea parapeţilor sunt de 23.667 de lei", a aduăgat Purdea.
Şeful secţi