Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest la Comisia Europeană împotriva USL

Publicat in Romania Libera, joi 5 iulie 2012 ·

Mai multe organizaţii neguvernamentale au trimis ieri Comisiei Europene un avertisment în care se afirmă că "statul de drept din România se află sub un atac fără precedent". Printre argumentele invocate de semnatari se numără ameninţările la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale, demiterea nejustificată a Avocatului Poporului, neregulile constatate în cazul Adrian Năstase sau nerespectarea de către premier a deciziei Curţii Constituţionale referitoare la reprezentarea României la Consiliul European.

"Acestea sunt ameninţări serioase la adresa elementelor de bază ale unui stat de drept. Ca urmare, organizaţiile societăţii civile din România cer Comisiei Europene să îndemne Guvernul Român şi coaliţia de guvernare să oprească acţiunile lor curente împotriva statului", spun organizaţiile semnatare, printre care se numără Grupul pentru Dialog Social, Freedom House România, Expert Forum sau APADOR-CH. Semnatarii mai susţin că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) ar trebui să continue, "ca instrument de prezervare a democraţiei în România".

În acelaşi context, paisprezece ONG-uri au semnat ieri un comunicat prin care au condamnat „abuzul de putere, forţarea regulilor democratice, arbitrariul, lipsa de transparenţă sau ignorarea obligaţiei de consultare publică".

Lista asociaţiilor semnatare include ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală, Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul pentru Jurnalism Independent.

Unii semnatari ai comunicatului au lansat ieri invitaţii prin mail şi pe reţelele de socializare la un protest în Piaţa Universităţii, în zona fântânii. La mişcare şi-au anunţat prezenţa şi unele asociaţii de suporteri. „Începând cu această seară (n.r. - i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan acceptă invitația lui George Simion de a participa la dezbateri și confirmă că au fost deja discuții între echipele de campanie. „Dar a lipsit organizatorul”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Nicușor Dan s-a arătat marți, într-o conferință de presă, dispus să participe la eventuale dezbateri electorale cu contracandidatul său, George Simion, care să fie organizate înainte de turul al doilea al scrutinului prezidenț

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Ilie Bolojan felicită pe Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei și anunță planuri de întărire a relațiilor bilaterale

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis felicitări noului cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, printr-un mesaj publicat pe platforma X. Bolojan a subliniat importanța parteneriatului strâns dintre cele două țări și și-a exprim

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 8 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

George Simion pregătește terenul pentru Călin Georgescu: „Trebuie să facă parte din conducerea acestei ţări”

HotNews acum 48 minute
Liderul și candidatul AUR în finala prezidenţială, George Simion, a afirmat marți seară, într-un interviu acordat Euronews România, că fostul candidat Călin Georgescu „trebuie să facă parte din conducerea acestei țări”, „dacă românii merg la vot și

Aderarea Ucrainei la UE nu va fi o afacere bună, consideră premierul ungar Viktor Orban

G4Media acum 2 ore
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi „o afacere bună”, a afirmat marţi premierul ungar Viktor Orban, conform căruia Ucraina nu va aduce vreo valoare adăugată Uniunii Europene, ci o va falimenta, relatează agenţia MTI. Urmărește cele mai noi producții vi

O instanță din Chișinău discută pe 19 mai, la o zi după alegerile din România, INTERDICȚIA pentru George Simion / Deputat PAS: Depinde de probele SIS

Gandul acum 3 ore
O instanţă din Chişinău discută pe 19 mai, la o zi de la desfăşurarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, cererea în care liderul AUR, George Simion, solicită anularea interdicţiei de intrare în Republica Moldova. Președintele

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

11°/18°
mie.

10°/16°
joi

9°/13°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/18°
mie.

9°/17°
joi

8°/15°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°