★★★★ Cristian Bădiliţă, Jucaţi-vă mai des cu focul, Cluj-Napoca, Ed. Grinta

Este o plăcere să citeşti (sau, ca în cazul meu, să reciteşti) versurile lui Cristian Bădiliţă. El obligă poezia – atât de înstrăinată de ea însăşi – să reintre în definiţia ei. Să redevină un mod de a încânta. Şi o face cu graţie, jucându-se, nu dând lecţii. Scoate la iveală noi şi noi poeme, cu candoarea unui copil care lansează, de pe o terasă, baloane de săpun asupra lumii prozaice de jos.

Istoric al creştinismului timpuriu, doctor al Universităţii Paris IV – Sorbona, coordonator al traducerii Septuagintei în cadrul Colegiului "Noua Europă" din Bucureşti, traducător el însuşi din greaca veche şi latină, Cristian Bădiliţă este un erudit. Un erudit cu temperament, care reacţionează instantaneu la provocările lumii şi care uneori se sancţionează şi pe sine, necruţător (după cum reiese din paginile de jurnal), dar şi un erudit visător-romantic, înclinat spre joc (după cum reiese din cărţile de versuri). Numai la Mircea Eliade mai exista o combinaţie atât de armonioasă între spiritul ştiinţific şi talentul literar.

Ce frumos se joacă un erudit!

Iată un exemplu:

"Tu ai vrea copii, iar eu sonete/ Îşi tot scriu de zece ani şi-un pic,/ Vrei soluţii trainice, concrete,/ Eu, din contră, nu ofer nimic// Care să-ţi convină şi să-ţi fie/ O secundă, un minut pe plac:/ Beau sirop şi mâzgălesc hârtie,/ Frec manganul, răsucesc tabac.// Şi din când în când, la vremuri grele,/ Scot câte-un volum de poezele,/ Precum cel de faţă,-un samizadat// Ce va fi urgent depozitat/ În garajul editurii mele/ Unde un nebun s-a spânzurat." (Samizdat).

Legenda

★★★★★ Merită să faceţi orice sacrificiu ca să cumpăraţi această carte

★★★★ Ar fi păcat să n-o aveţi în bibliotecă

★★★ Puteţi să o citiţi, în lipsă de altceva

★★ Nu pierdeţi nimic dacă nu o citiţ