La 9 ani, Florin Pîtea a descoperit că un text "poate fi şi scris, nu numai citit", iar de atunci, pe tot parcursul gimnaziului, a publicat foiletoane SF la gazeta de perete a şcolii, ajutat şi de profesoara sa de română, doamna Tătulescu. În liceu a avut o altă îndrumătoare, profesoara Aurora Stănărângă, organizatoarea unui cenaclu literar "unde nu numai că eram încurajaţi să scriem şi să citim ce am scris, ci învăţam şi regulile dezbaterii civilizate". Debutul "oficial", cînd i-a apărut prima schiţă (Noaptea cea mai lungă) în Colecţia "Anticipaţia", a fost în 1992, iar în 1994 a primit primul premiu literar, Arsfan, pentru cea mai bună proză scurtă publicată în România. Este considerat unul dintre cei mai buni scriitori români de literatură SF, iar în prezent se pregăteşte de lansarea celui mai recent roman al său, eveniment care va avea loc pe 6 iulie, la orele 18, la Librăria Engleză Anthony Frost.
De ce literatură SF?
Este literatura mea „nativă“. Părinţii m-au învăţat să citesc cînd aveam patru ani şi jumătate, prima carte fiind Alice în ţara minunilor. Cînd am ajuns la şcoală (citisem deja cîteva cărţi ale lui Jules Verne), am dat peste programa şcolară de literatură română, cea în care apăreau mulţi ţărani, pămînturi, turme de oi şi, din cînd în cînd, cîte un salcîm tăiat. Cum în literatura lui Jules Verne sau Asimov lucrurile erau cu mult mai interesante, poveşti fantastice despre oameni care deveneau invizibili sau călătoreau în timp... alegerea n-a fost deloc grea.
Pentru mine, literatura SF era refugiul într-un viitor îndepărtat, de neatins. Astăzi, cînd trăim într-o expansiune tehnologică continuă, cît de departe trebuie împins imaginarul pentru a crea literatură SF?
Gîndiţi-vă că doar dacă ne schimbăm telefonul mobil de două ori pe an trebuie să ne adaptăm, să învăţăm din mers alte interfeţe de utilizator; acelaşi lucru se în
