Într-un fotbal milog şi ca vai de mama lui, cum este ăsta al nostru, ai cărui cei mai breji reprezentanţi, în timp ce alţii se băteau pentru titlul european, se băteau şi ei probabil pentru un loc cât mai aproape de ecranul televizorului, nu mai miră de mult timp pe nimeni să audă de transferuri spectaculoase în ambele direcţii (şi import, şi export) şi care durează fix până

în ultima zi a perioadei afectate acestora. Atunci însă, în ziua finală, aflăm că ăia care erau ca şi adjudecaţi fie de Barcelona, de Milan ori de Chelsea, ajung în cele mai bun caz la Ludogorets, la Beijing ori la Dnepr. Nici vara asta (iar sezonul de transferări abia a început, aşa că ne vom mai distra mult şi bine) n-am fost scutiţi de obişnuitul circ, cele care au deschis balul fiind, ca întotdeauna, Steaua şi Dinamo. De la Steaua, până mai ieri-alaltăieri, era ca şi adjudecat Chiricheş. Fix de Barcelona, că la Real făcea probabil gâlci. Şi pe o sumă comparabilă cu cele plătite de Barca chiar pentru fotbalişti: 15 milioane de euro! La distanţă de vreo săptămână, se făcuseră vreo 12, de te întrebai dacă între timp nu se accidentase minunatul, ori dacă nu uitase cum se deposedează adversarul prin tackling. A mai trecut un pic şi se făcură 10. Sumă rotundă, perfect rezonabilă, chiar şi pentru o echipă ca Inter, că Barca dispăruse din peisaj. Ultima, cea mai proaspătă, adică, ştire (că ultima va fi cea în care vom afla că nu renunţă la Steaua pentru nimic în lume, nici măcar sub ameninţare cu pistolul lui Năstase) zice că nu ştiu care căzătură (alde Chievo sau Brescia, ori alta de acelaşi soi) ar fi dispusă să dea... 5 milioane! Pariază cineva că va fi titular la Steaua? Dincolo, la Dinamo, s-a produs minunea: şi-a luat viteză Moţi. N-a ajutat. Chiar şi fără el, Dinamo a luat 3 în primul amical de după. Chiar de la Ludogorets, unde s-a dus Moţi, după ce, desigur, se bătuseră pent