Weekend-ul trecut a avut loc cea de-a 3-a ediţie a forumului presei Româneşti din SUA şi Canada.
Evenimentul a fost organizat de NARPA (North American Romanian Press Association). Printre cei prezenţi s-au numărat jurnalişti din mass-media româno-americană precum: Mioriţa USA, Gândacul de Colorado, Tribuna Românească, Curentul Internaţional, Romanian Television Network, Radio Diaspora Online şi Jaams Media.
Ajunşi încă de vineri la Chicago, ziariştii de origine română veniţi din diferite părţi ale continentului nord american, au avut parte de o întâlnire cu colegii lor ziarişti de la prestigiosul ziar american Chicago Tribune. Jurnaliştii români au asistat la una din şedinţele de redacţie a ediţiei de week-end a publicaţiei americane, având ocazia de a afla, în premier, stirile care urmau sa "facă", a doua zi, prima pagina.
La lucrările propriu-zise ale forumului, la început a fost făcută o scurtă trecere în revistă a activităţilor la care NARPA a participat în anul calendaristic 2011-2012. Printre cele mai importante evenimente în care asociaţia jurnaliştilor a fost implicată se numără: lansarea la Chicago a cărţii "Portrete din Cioburi" de Ligia Seman; participarea în cadrul maratonului de la Chicago; participarea la Forumul Românilor de Pretutindeni de la Bucuresti; participarea la Salonul International Auto de la Chicago; întâlnirea cu Victor Ponta aflat în vizită în SUA; participarea la turneul de tenis al organizaţiei "Sf. Paraschieva" Chicago; prezenţa la conferinţa internaţională " Crossing Boundaries in Culture and Communication" de la Bucureşti; participarea la summit-ul NATO de la Chicago şi întâlnirea cu delegaţia României prezentă la eveniment; promovarea, în calitate de parteneri media, a mai multor evenimente comunitare româneşti din SUA şi Canada.
Punctul cel mai aşteptat de pe agenda întâlnirii a fost citirea l