Programul "Porți Deschise" de la Modern Calor continuă toată vara.
Având în vedere interesul public peste așteptări manifestat față de acesta, conducerea societății de termoficare a municipiului Botoșani a decis să continue campania de promovare a avantajelor pe care le au sistemele centralizate de încălzire în comparație cu cele individuale.
Doar în această săptămână aproape 200 de vizitatori au fost la CET (Centrala Electro Termică), unde au văzut atât instalațiile vechi, cât și o parte din tehnica de ultimă oră cu care va fi dotat noul CET, respectiv motoare care produc energie termică și electrică în cogenerare și cazane de apă fierbinte cu randament foarte mare.
Un interes crescut pentru modul în care funcționează capacitățile de producție actuale ale Modern Calor, dar mai ales pentru cele în curs de montaj, l-au manifestat elevii de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Botoșani, dar și studenții de la Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava.
"Astfel de campanii facem pentru ca botoșănenii să vadă cu ochii lor că investim într-un sistem de termoficare modern și că renunțăm la ce e vechi și ineficient. Încrederea clienților, sau potențialilor clienți, o putem recâștiga doar dacă oamenii se conving singuri că într-adevar construim. Având în vedere evoluția anunțată a prețului gazelor pentru consumatorii casnici, suntem convinși că un astfel de sistem centralizat, cu randament foarte mare, reprezintă soluția de viitor pentru încălzirea locuințelor. Cheia este raportul preț-calitate, pe care noi vrem să-l facem imbatabil față de orice metodă individuală de încălzire ", declară directorul general al Modern Calor, Ion Diaconu.
Investiţia de la Modern Calor face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de peste 45 de milioane de euro, ce presupune construcţia unui CET nou. Acestuia i se adaugă şi alt