Președintele Senatului, Crin Antonescu, a anunțat că senatorii și deputații se vor reuni, mâine, de la ora 17.00, pentru a vota propunerea de suspendare a președintelui Traian Băsescu.
Ziua de mâine va începe însă cu ședința Curții Constituționale, care trebuie să dea aviz pentru solicitarea USL de suspendare. Avizul este consultativ.
Întrebat ce se va întâmpla dacă CCR nu va finaliza şi emite în termenul stabilit avizul pentru suspendarea şefului statului, preşedintele PNL a răspuns: "Nu știu de ce aveţi acest obicei păcătos de pune răul înainte".
"Nu e vorba în vreun fel din partea noastră de a constrânge sau de a impune Curţii Constituţionale, aşa este prevederea legală ca noi să cerem un termen. CCR, care cunoaşte regulamentul, a luat act de acest lucru şi în mod absolut normal şi-a fixat această şedinţă mâine la ora 9,00, ceea ce înseamnă în timp util. Eu, aşa cum vă spuneam, sunt convins că toate aceste proceduri vor fi parcurse şi de către noi, după cum aţi văzut, şi de către Curte, în modul cel mai legal şi mai constituţional", a mai adăugat Antonescu.
La ședința de mâine va fi prezent și președintele Traian Băsescu, care, spre deosebire de iniţiatori sau de grupurile parlamentare, să intervină de câte ori doreşte în dezbatere.
CITIŢI ŞI:Traian Băsescu, suspendare în bătaie de jocRomânia, trezește-te! Mineriadă parlamentară în beneficiul USLTraian Băsescu: "Ţinta finală a majorităţii parlamentare este punerea sub control a Justiţiei" | VIDEOUSL neagă ceea ce Crin Antonescu a spus cu gura lui: „Miza principală este schimbarea judecătorilor CCR”Guvernul a restrâns atribuţiile CCR. Preşedintele poate fi suspendat fără avizul Curţii