Totalitatea presei franceze, naţională şi regională, este absentă, joi, de la standuri, în urma apelului la grevă lansat de un sindicat important, îngrijorat din cauza numeroaselor proiecte de eliminare a locurilor de muncă din acest sector de activitate, informează AFP.
Eşecul negocierilor dintre grupul de presă regională Hersant Média şi cel belgian Rossel, anunţate săptămâna trecută, a evidenţiat şi mai mult dificultăţile din procesul de restructurare a acestui sector aflat în criză.
Federaţia muncitorilor din industria cărţii, a hârtiei şi a comunicării CGT (Filpac-CGT), acuzată de cele două grupuri că a contribuit la eşecul discuţiilor, a plasat în mod deliberat această dezbatere pe plan naţional.
Considerând că "distrugerea ziarelor este pe cale de a fi realizată", sindicatul a făcut publică lista de concedieri stabilite sau avute în vedere: 670 de locuri de muncă suprimate la grupul Hersant, 116 locuri de muncă suprimate la grupul EBRA (prezent mai ales în estul Franţei) şi 1.000 de locuri de muncă suprimate la Presstalis, o companie de distribuţie a ziarelor, aflată în pragul falimentului.
Filpac-CGT, care vorbeşte despre viitoare concedieri şi la France Soir, Le Figaro, Paris Portage, Echos şi La Tribune, a cerut impunerea unui moratoriu în domeniul concedierilor şi intervenţia Guvernului francez în această chestiune.
Apelul la grevă lansat de Filpac-CGT a fost aspru criticat de patronii de presă. Sindicatul Presei Cotidiene Regionale (SPQR) a condamnat "o atitudine intransigentă, distrugătoare de valori pentru companii şi pe termen lung pentru locurile de muncă".
În ceea ce îi priveşte pe patronii ziarelor naţionale, ei consideră că este vorba de "o luare de ostatici" la nivelul întregii prese naţionale.
Impunerea pe piaţă a sistemului digital a modificat profund echilibrul din presă. Difuzarea publicaţiilor a