Grupul bancar austriac Erste menţionează ca neajuns al pieţei româneşti de capital întârzierea calendarului listărilor
OMV Petrom, Fondul Proprietatea, Transgaz şi Transelectrica se află pe lista recomandărilor băncii
Problema de lichiditate de la BVB rămâne cronică, însă piaţa ar putea beneficia de impulsul monetar dintr-o Românie în care s-a reactivat "tiparniţa"
Piaţa de capital românească nu se află printre destinaţiile preferate de investiţii ale holdingului bancar austriac Erste, aşa cum reiese dintr-un raport privind pieţele de acţiuni din Europa Centrală şi de Est dat ieri publicităţii de instituţia amintită. Turcia şi Polonia rămân motoarele unei regiuni ale căror perspective de creştere s-au redus în pas cu declinul economic din Uniunea Europeană.
Erste nu şi-a rectificat în sens negativ prognoza de majorare cu 1,2% a produsului intern brut, însă raportul citat indică riscuri în creştere. Piaţa de capital locală s-ar putea confrunta cu un nou impas la acelaşi capitol la care este deficitară - lichiditatea -, în timp ce întârzierea calendarului listărilor este menţionată, de asemenea, la nerealizări. "Suntem rezervaţi în privinţa pieţei din România, fiind anunţate întârzieri ale tranzacţiilor pe piaţa de capital", declară Henning Esskuchen, director pentru CEE Equity Research în cadrul Erste Group, autorul raportului.
Totuşi, patru companii româneşti, OMV Petrom (SNP), Fondul Proprietatea (FP), Transgaz (TGN) şi Transelectrica (TEL) sunt indicate ca oportunităţi de investiţii, într-o listă dominată de numele unor societăţi din Polonia şi Turcia. Un punct de atractivitate la BVB îl constituie impulsul monetar venit din zona sistemului bancar, unde cantitatea de bani în sens larg (M3) a sporit cu 11,2% la o bază de calcul anualizată.
Evoluţii eterogene ale PIB-urilor statelor din Europa Centrală şi de Est
@N