De când ne naştem fiecare dintre noi avem un meci pierdut. Toţi pierdem meciul cu moartea. Moartea, eterna învingătoare. Unii ţin mai departe scorul final pierzător al omului cu moartea, alţi îl pierd repede, devreme, chiar de la pauză, având scorul de învinşi de moarte. Aşa e construită lumea şi nimeni nu se încumetă să înfrunte moartea. Şi totuşi, un român genial, poetul Grigore Vieru i-a vorbit morţii cu o demnitate şi cu o inteligenţă nemaiîntâlnite. Nimeni n-a înfruntat atât de inteligent moartea, nimeni nu i-a clătinat atotputernicia. Iată versurile de geniu ale lui Grigore Vieru: "Nu am moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc, /Cum te blestemă unii, vreau să zic,/ La fel cum lumina pârăsc./ Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi/ de a-i avea mamă şi ar muri,/ Ce-ai face tu şi cum ar fi/ De-ai avea copii şi ar muri?!/ Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc./ Vei fi mare tu, eu voi fi mic,/ Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc./ Nu frică, nu teamă/ Milă de tine mi-i,/ Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii./”

Cutremurătoare cuvintele adresate de omul Grigore Vieru morţii. Nimeni n-a înfruntat cu atâta curaj şi atât de inteligent moartea. Moartea cea etern învingătoare, care iată, în faţa argumentelor sclipitoare ale unui om genial, poetul român Grigore Vieru mai şi şchioapătă. Cum pot oare unii răi cu gură buruiănoasă, cu prea-plin de venin şi trădare să pipernicească mintea românească, sufletul românesc. Câtă mâzgă poate să existe în inima unora care batjocoresc cu bucurie tot ce-i românesc? Au ajuns unii să încerce a călca în picioare chiar geniul nostru pe Mihai Eminescu. Istoria nu-i va ierta că au vrut să arunce în derizoriu simbolul sufletului românesc, pe Eminescu. Când s-a tras concluzia de către savanţi că geniul Eminescu a prefaţat în "Luceafărul” teoria relativităţii cu care Enstein a revoluţionat