Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda: Scandalurile de la Bucureşti se vor reflecta dezastruos în raportul MCV! Antonescu probabil că-l va graţia pe Năstase

Publicat in rfi, joi 5 iulie 2012 ·

"Crin Antonescu probabil că-l va graţia pe Adrian Năstase, dacă va ajunge preşedinte interimar al României, după eventuala suspendare a lui Traian Băsescu. Scandalurile din aceste zile de la Bucureşti se vor reflecta dezastruos în raportul pe justiţie al Comisiei Europene şi vor exista efecte şi asupra intrării în Schengen. România redevine elevul codaş al Europei şi va fi arătată din nou cu degetul ca un popor barbar". Declaraţiile au fost făcute la RFI de prim-vicepreşedintele PDL, europarlamentarul Cristian Preda.

În opinia lui Cristian Preda, toate acţiunile USL din ultimele zile se vor reflecta negativ în raportul MCV din această lună: "Eu cred că e deja dezastru! Ce s-a întâmplat în ultimele zile, indiferent ce va veni de acum încolo, ceea ce s-a întâmplat deja ne duce cu mulţi ani înapoi. E păcat, pentru că şi instituţiile noastre şi cetăţenii au avut de îndurat foarte multe eforturi, pentru a ajunge într-un punct în care eram gata-gata să intrăm în ordine, să avem un statut perfect egal cu al celorlalte ţări şi de acum, ce s-a întâmplat e teribil!".

Europarlamentarul popular german, Markus Ferber, spunea pentru Adevărul că va iniţia procedura de suspendare a României din Consiliul European, pentru lipsa standardelor minime funcţionării statului de drept.

Cristian Preda evită să spună dacă eurodeputaţii populari români vor susţine acest demers, dar crede că "declaraţia lui Markus Ferber trebuie citită ca un semn de îngrijorare foarte mare, pentru că într-adevăr, există o asemenea procedură, care poate fi iniţiată şi de Parlament, o procedură care poate duce, în baza articolului 7 din Tratat, la suspendarea dreptului de vot pe care o ţară îl are în Consiliul European. E o sancţiune gravă! Nu doar domnul Ferber, nu doar deputaţii germani, ci deputaţii din toate ţările europene sunt în acest moment extrem de preocupaţi de ceea ce se întâmp

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie

News.ro acum 32 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici

Ministerul Transporturilor: România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / Proiectele rămase în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europen

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum o ora
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 43 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°