Maria vorbeşte domol, cu accent blând de Bârlad. Mereu cu Dumnezeu pe buze şi cu Fecioara Maria în suflet. Vorbeşte cu dor de bine şi cu suferinţa gândului ce-l poartă cu ea de mai bine de 15 ani, acela de a nu-şi putea ajuta copiii mai mult. Avea 4 ani Oana, fiica ei, când femeia mică de statură, cu mereu acelaşi batic negru pe cap, a rămas singură. ”Neînţelegeri”, spune ea în dreptul cauzei despărţirii şi adaugă încetişor, ca nu cumva să aiba sentimentul că a făcut păcatul de a vorbi pe cineva de rău: ”rămâne la judecata lui Dumnezeu fiecare faptă, nu tre' să îmi dau eu prea mult cu părerea”. După care tace. Doar când îi vin în minte realizările copiilor ei, tanti Maria începe să povestească despre mediile de 9,20, 9,40 ale fetei şi ale băiatului, de dorinţa Oanei, aflată acum în clasa a XII-a de a merge la Facultatea de Medicină, de calea dreaptă, dar tare grea, pe care a luat-o băiatul: călugăria. ”E dificil fără el, era un sprijin pentru noi, dar cel mai mare păcat e să abaţi un om de la acest drum. El şi-a dorit foarte mult. Încă din clasa a IX-a a început să meargă la Mănăstirea Alexandru Vlahuţă. De patru ani este acolo, de când avea 19 ani. I-am spus doar atât: să se gândească bine, că drumul e anevoios, dar într-adevăr, tare frumos, dacă simţi asta cu adevărat”, spune femeia. Acum, îl vede doar când merge să se spovedească şi să se împărtăşească. Şi atunci îi acoperă obrajii cu sărutări, îi mângâie faţa şi-l priveşte cu mândrie şi cu dor, dar şi cu mulţumirea că mai bine decât alături de Dumnezeu, nu ar fi avut unde să-i fie fiul ei blând şi bun. Şi pleacă cu inima uşoară, ba câteodată cu câte o sticluţă de ulei dat pe la sfintele moaşte, dăruit de fiul ei pentru a se unge cu el la cicatricele urâte care au rămas în urma operaţiei pe care femeia a suferit-o în urmă cu doi ani. Atunci când 12 ganglioni, dintre care 8 în metastaze, i-au fost scoşi de la sân ş