Hotelierii şi proprietarii de restaurante germani vor primi o broşură care le solicită să fie atenţi şi să refuze acordarea serviciilor militanţilor de extremă dreapta, a declarat marţi Federaţia hotelurilor şi restaurantelor (DEHOGA), relatează AFP.
Statul Brandeburg (est) vrea să "pună la îndemâna" celor 1.200 de profesionişti un instrument pentru a îi ajuta în descifrarea rezervărilor care ar putea ascunde întruniri ale extremei dreapta.
Documentul de 20 de pagini detaliază semnele vizibile purtate de militanţii de extremă dreapta (cruci, desene, mărci de îmbrăcăminte) şi aminteşte datele la care hotelierii şi cei din industria de catering trebuie să îşi sporească vigilenţa.
"Mulţi dintre ei nu ştiu ce ascund anumite zile ale anului, ca de exemplu 18 ianuarie când cineva anunţă un evenimnet sau o aniversare. Şi apoi îţi dai seama că este vorba de aniversarea proclamării Reich-ului în 1871", a explicat Olaf Lucke, director regional al Federaţiei.
Acesta aminteşte că extrema dreaptă "nu are nimic de a face cu ospitalitatea hotelierilor". Dacă dreptul acestora din urmă de a refuza intrarea din motive politice a fost întărit, "acum trebuie să recunoaştem problema dinainte pentru a spune «nu vreau asta aici»", a continuat el.
La 9 martie, curtea de justiţie federală de la Karlsruhe, pronunţându-se asupra plângerii fostului lider al partidului de extremă dreapta NPD care a fost refuzat de un hotel, a confirmat dreptul hotelierilor germani de a refuza clienţi pe bază de motive politice.
Partidul de extremă dreapta NPD a reacţionat acuzând un "comportament profund antidemocratic şi discriminator" menit să "exploateze industria ospitalităţii şi de catering incriminând persoanele cu opinii politice diferite", conform lui Frank Franz, un purtător de cuvânt.