S-a născut la Şibot, în judeţul Alba, însă a stat acolo doar până la şapte ani, când tatăl lui a schimbat munca agricolă pe o slujbă la Bucureşti. Dănilă Iosif s-a angajat ca om de serviciu la sala ANEF, iar Iosif a petrecut mult timp în atmosfera sportivă. A urmat apoi angajarea la Poligonul Sportiv Tunari, unde după Al Doilea Război Mondial avea să devină manager, iar asta i-a oferit ocazia lui Iosif să se apuce de tir, în 1937, la vârsta de 12 ani. Dănilă i-a fost primul antrenor, iar în scurt timp Iosif se ridica la nivelul tiriştilor consacraţi.

În 1939, pe când avea 14 ani şi era elev în clasa a cincea la Liceul Comercial, şi-a trecut în palmares prima victorie, la "Cupa Oraşului Bucureşti", în întrecerea elevilor, la proba de armă sport, cinci focuri, din poziţia culcat, cu un punctaj aproape maxim: 49 din 50. A urmat perioada războiului, unde a câştigat concursurile de tir organizate în armată, iar mai apoi ca student la Academia Comercială a rămas îndrăgostit de tir şi a câştigat concursul naţional de tir cu 358 de puncte la armă liberă poziţia în picioare.

În 1947, în momentul în care s-a pus problema fondării primului club militar din România, Iosif Sîrbu a fost imediat solicitat pentru legitimare sub culorile Casei Centrale a Armatei, unde a rămas până în 1964. Tânărul Iosif nu contenea să viseze la o participare internaţională, în care să-şi demonstreze talentul, iar visul i s-a împlinit la Balcaniada de la Sofia unde a ocupat un onorant loc 5. Un an mai târziu, la Balcaniada de la Belgrad, Iosif a reuşit să câştige medalia de aur şi devenea campion balcanic la 40 de focuri culcat, cu un total de 391 de puncte.

Titlul balcanic cucerit l-a motivat peste măsură pe Iosif, care ţintea şi mai sus: la o medalie olimpică. Absenţa sportivilor români de la ediţia londoneză a Jocurilor Olimpice din 1948 i-a răpit însă şansa de a s