Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Băsescu mă lasă fără ministrul de Externe. Marga, anunţat de Cotroceni că ar putea fi suspendat

Publicat in Antena 3, joi 5 iulie 2012 ·

Premierul Victor Ponta, care a părăsit pentru un minut şedinţa de joi cu oamenii de afaceri de la Camera de Comerţ pentru o discuţie telefonică, a declarat la întoarcere că a aflat că preşedintele Traian Băsescu îl lasă fără ministrul de Externe, scrie Mediafax.

"Am ieşit din sală, pentru că am fost sunat şi am aflat că Traian Băsescu tocmai mă lasă fără ministrul de Externe", a spus Ponta.

Ponta a fost informat că preşedintele Traian Băsescu intenţionează să îl suspende pe Andrei Marga din postul de ministru al Afacerilor Externe, pentru că ministrul insistă pentru numirea unui ambasador care nu are avizul Parlamentului.

"În timpul acestei întâlniri (cu oamenii de afaceri prezenţi la Camera de Comerţ-n.r.), am avut o discuţie telefonică urgentă cu ministrul Marga, care m-a informat că pe problema unor ambasadori care au fost audiaţi şi au primit vot negativ în comisiile de politică externă, de la Cotroceni i s-a transmis că dacă nu trimite toate documentele - este vorba în special de ambasadorul de la Roma, dacă am înţeles bine, din scurta discuţie - va fi suspendat pentru că nu îşi îndeplineşte îndatoririle. Eu am considerat că nu avem nevoie de o nouă criză şi avem nevoie de ministrul de Externe, astfel că i-am cerut să procedeze la trimiterea documentelor către preşedinte, dar în momentul în care Parlamentul a dat aviz negativ şi preşedintele vrea să numească mâine ambasadori, se dorea o nouă criză", a spus Ponta.

Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului au respins, pe 26 iunie, propunerea MAE ca Dana Manuela Constantinescu să fie numită ambasator al României în Italia, cu reprezentare şi în Malta şi San Marino. Propunerea a întrunit 9 voturi "împotrivă", trei voturi "pentru" şi două abţineri.

În cadrul audierilor, ea nu a ştiut să spună numele miniştrilor italieni care deţin portofoliile d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 7 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°