Scriam, la finalul articolului trecut:

”De ce e precedent periculos? Observați că toată această ”lovitură de forță” se bazează pe prezumția că, în timp instituțiile conduse de USL își pot permite să încalce grav legea, constituția și prerogativele altor instituții, instituțiile abuzate în acest fel vor continua să le respecte. Și dacă nu se va întâmpla asta? Hm? Dacă președintele Băsescu va spune pur și simplu că nu-i pasă de hotărârea de suspendare, la fel cum nu i-a păsat nici dlui Ponta de decizia Curții privind reprezentarea externă? Dacă nu se lasă suspendat?”

Nu sunt sigur dacă cititorii au înțeles ce am vrut să spun: am primit două feluri de replici, dar ambele par să rateze întrebarea. Deși, chiar și așa, îi dau un răspuns – presupun fără să-și dea seama. Primul grup de cititori a argumentat că, dacă încearcă să facă asta, va fi luat de procurori, polițiști etc. De ce ratează întrebarea? Pentru că-i contrazice premisa: cei care consideră acest scenariu presupun implicit (și amuzant, dacă situația n-ar fi atât de gravă), că președintele ar ignora hotărârea instituției fundamentale numită Parlament, în schimb s-ar supune cuminte unui Gigel cu chipiu ar bate la ușa Cotroceniului și l-ar invita la secție. De ce cred că totuși e un răspuns la întrebare în scenariul acesta? El presupune că dacă nu s-ar supune hotărârii legale, președintele s-ar vedea supus unei acțiuni de forță. Ce l-ar împiedica pe președinte să răspundă în același fel? Sigur, suferinzii de obsesia Băsescu judecă situația strict și exclusiv din această prismă, prin urmare problema lor e cine ar câștiga probabil din disputa de forță. Problema mea și a celorlalți oameni este ce s-ar alege cu statul acesta în clipa în care s-ar ajunge la așa ceva. Asta e rațiunea întrebării mele.

A doua categorie de răspunsuri spun că Traian Băsescu n-ar face asta, și explică de ce. Le dau și le-am