Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că societatea civilă şi bisericile vor avea "cu siguranţă un răspuns" la condamnarea secretarului de stat Marko Attila în dosarul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe.
Antal Arpad, care este şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a calificat, joi, într-o conferinţă de presă, condamnarea secretarului de stat Marko Attila şi a altor două persoane în dosarul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" drept "o situaţie absurdă", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Şi eu, şi toţi cetăţenii care au aflat de această decizie a instanţei am fost suprinşi, indiferent de etnie", a declarat Antal Arpad.
În opinia acestuia, Marko Attila şi celelalte două persoane nu au făcut altceva decât să muncească, situaţia fiind "cu atât mai absurdă" cu cât Uniunea Europeană vorbeşte despre faptul că în România retrocedările nu sunt făcute cum trebuie.
"Cei care au încercat să lucreze şi au retrocedat ajung la închisoare. Cred că este o situaţie absurdă. Simt o nemulţumire masivă faţă de această decizie din partea societăţii civile şi a bisericilor, iar răspunsurile vor veni cu siguranţă", a spus Antal Arpad.
Întrebat dacă va participa la eventuale manifestări de susţinere care ar putea avea loc, primarul a răspuns: "Voi fi în primul rând cu siguranţă".
Consiliul Reprezentanţilor Unionali a adoptat, duminică, o luare de poziţie faţă de condamnarea secretarului de stat Marko Attila în dosarul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe, şeful UDMR, Kelemen Hunor, declarând că sentinţa este îndreptată împotriva comunităţii maghiare.
Secretarul de stat Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buză