Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa s-a liniştit în a doua parte a zilei şi cursul a închis în creştere, la 4,4735-4,4755 lei/euro. Liniştea a fost asigurată însă de BNR

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 iulie 2012 ·

Cursul de schimb a încheiat şedinţa în creştere cu peste 2 bani, la 4,4735 - 4,4755 lei/euro, într-o piaţă agitată în prima parte a zilei şi în care cotaţiile au urcat peste 4,47 lei/euro ca urmare a tensiunilor politice din România.

Cursul a început să crească încet încă din a doua parte a zilei de marţi, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL. USL a reuşit marţi demiterea preşedin­ţi­lor ambelor Camere ale Parlamentului, precum şi a Avocatului Poporului.

În acest context, primele tranzacţii de miercuri au fost realizate la 4,4650 - 4,4670 lei/euro, cu mai mult de un ban peste ultimele cotaţii de marţi, de 4,4534 - 4,4540 lei/euro.

Imediat după deschidere, ordinele de cumpărare de euro plasate de jucători de la Londra au ridicat cotaţiile până la 4,4720 - 4,4730 lei/euro. După acest moment, dealerii cred că BNR a intervenit din nou indirect în piaţă şi a vândut euro prin intermediul unor bănci locale, reuşind să ducă cursul aproape de 4,47 lei/euro.

După ora 12:00, viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat că USL va depune într-o oră la Birourile permanente reunite documentele pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. USL solicită convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, joi şi vineri, pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Cu câteva minute înainte de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, paritatea a urcat brusc peste 4,4700 lei/euro şi a ajuns până la un maxim al zilei de 4,4790 lei/euro, iar dealerii spun că după acel moment banca centrală nu a mai intervenit în piaţă.

În a doua parte a zilei piaţa a fost mai liniştită şi cursul a variat uşor în jurul nivelului de 4,4750 lei/euro. Astfel, la finalul şedinţei euro era cotat la 4,4735 - 4,4755 lei, respectiv cu 2,01 - 2,15 bani peste închiderea de marţi.

"Vo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 8 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 4 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 6 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 9 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°