Câştigul salarial mediu net a scăzut în mai cu 23 de lei, sau 1,5%, comparativ cu aprilie, când au fost acordate primele de Paşte, ajungând la 1.530 lei, cele mai mari salarii, de 4.325 lei, fiind înregistrate în extracţia de petrol şi gaze, iar cele mai mici (845 lei) în hoteluri şi restaurante.
"În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna aprilie 2012, când s-au acordat prime ocazionale (prime de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou) ori s-au realizat producţii şi încasări mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, câştigul salarial mediu net din luna mai 2012 a scăzut ca urmare a nerealizărilor de producţie, încasărilor mai mici (funcţie de contracte), dificultăţilor financiare şi lipsei de comenzi cu care s-au confruntat unele unităţi economice", se arată într-un comunicat al INS.
Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în industria metalurgică (11,7%), iar cele mai mai creşteri în serviciile anexe extracţiei (16%).
"În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie, în administraţie publică (-0,5%), ca urmare a acordării în luna precedentă de sume pentru diferite sporuri ori a plăţii concediilor de odihnă; sănătate şi asistenţă socială (-0,4%), ca urmare a plăţii drepturilor salariale cuvenite salariaţilor cu câştiguri salariale mici, din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare în lunile precedente. În învăţământ câştigul salarial mediu net a crescut faţă de luna aprilie cu 2,4% ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice", se precizează în comunicat.
Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 4,9%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a