Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeia împuşcată în cap în Italia, adusă acasă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 iulie 2012 ·

Trupul neînsufleţit al Amaliei Murgu, fata de 25 de ani împuşcată în cap, în Italia, în luna mai, a fost adus acasă. Familia tinerei a fost nevoită să se împrumute 3.000 de euro pentru a o putea aduce acasă. Amalia Murgu urmează să fie înmormântată sâmbătă, în cartierul Romaneşti, din Târgu Jiu. Pentru că nici o autoritate nu s-a oferit să sprijine în nici un fel familia îndoliată, iubitul fetei s-a împrumutat pe unde a putut ca să facă rost de banii necesari pentru repatrierea trupului femeii. În prezent, nu se ştie nici dacă familia decedatei urmează să primească un ajutor financiar de înmormântare din partea autorităţilor locale. „Nu ne-au spus nimic despre mersul anchetei, nu au găsit vinovatul. Vrem neapărat să îl găsească pe cel care a omorât-o pe Amalia noastră, să plătească pentru ce a făcut. Sâmbătă va fi înmormântarea. Sperăm să vină toți cei care au cunoscut-o pe fata noastră, prietenii ei, cei cu care a muncit la terasă, colegii de școală. A vândut ginerele meu mașina și s-a mai împrumutat de bani și așa a avut bani de ajuns ca să o aducă în țară. Doar transportul a costat 3.000 de euro. Plus ce a mai dat pentru acte, formalități“, a spus Dan Murgu, tatăl Amaliei.

Împuşcată în cap şi aruncată în canal

Amalia Murgu a căzut victima unei răzbunări, fiind găsită împuşcată în cap într-o localitate din Italia. Tânăra era rezidentă la Milano şi, înainte de a pleca în Italia, avea domiciliul în cartierul târgujian Romaneşti. Femeia a fost împuşcată în cap şi aruncată într-un canal de irigaţii din localitatea Vigevano. Cadavrul femeii a fost descoperit de poliţie pe 17 mai. Potrivit presei din Peninsulă, tânăra s-ar fi ocupat cu practicarea prostituţiei, iar poliţiştii nu exclud varianta ca Amalia Murgu să fi fost victima răzbunării unui client sau a cercului de proxeneţi pentru care lucra. „Nu ne-a ajutat statul român să ne aducem fata acasă. Iubit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 33 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°