Împărţirea nu este una oficială, însă, la nivelul Consiliului Judeţean Gorj se cam ştie ce trebuie să facă fiecare. Este vorba de împărţirea atribuţiilor noilor vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Gorj. Liberala Mădălina Ciolocoi a mărturisit că deocamdată este responsabilă de partea socială din judeţ, de sănătate, învăţământ, cultură şi salubrizare iar colegul său, Ciprian Florescu aspiră la atribuţiile economice din cadrul instituţiei.
La Consiliul Judeţean Gorj se tot amână împărţirea „oficială” a atribuţiilor la cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu, aspiră, însă, la atribuţiile economice din instituţie, dar toate acestea se vor şti cu exactitate săptămâna viitoare, după cum a precizat chiar noul vicepreşedinte. Liberala Mădălina Ciolocoi doreşte să primească atribuţii la fel de importante pe lângă cele din domeniul cultural. Contactată telefonic Mădălina Ciolocoi a declarat că a primit mai multe responsabilităţi, însă, susţine că sunt temporare. „Am avut o discuţie cu domnul preşedinte şi mi-au fost date atribuţii pe domeniul social, pe învăţământ, pe sănătate, cultură, dar şi pe partea de salubrizare. Este posibil să se schimbe aceste atribuţii în funcţie de ceea ce ştim să facem. Proiectele pe cultură implică şi o dezvoltare economică a localităţilor”, a precizat vicepreşedinta Consiliului Judeţean Gorj.
Împărţirea nu este una oficială, însă, la nivelul Consiliului Judeţean Gorj se cam ştie ce trebuie să facă fiecare. Este vorba de împărţirea atribuţiilor noilor vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Gorj. Liberala Mădălina Ciolocoi a mărturisit că deocamdată este responsabilă de partea socială din judeţ, de sănătate, învăţământ, cultură şi salubrizare iar colegul său, Ciprian Florescu aspiră la atribuţiile economice din cadrul instituţiei.
La Consiliul Judeţean Gorj se tot am