Pentru prinderea celor 26 de români, procurorii de la Crimă Organizată au efectuat ieri 29 de percheziţii domiciliare în judeţele Arad, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Iaşi
Un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în infracţiuni informatice, a fost destructurat ieri de procurorii de la Crimă Organizată - Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava, după ce s-a stabilit că gruparea, formată din 28 de persoane, a acţionat pe teritoriile Germaniei, Italiei, Angliei şi României, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale, prin fraudarea de conturi bancare aparţinând cu predilecţie clienţilor băncii POSTE ITALIENE.
Anchetatorii au efectuat ieri 29 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Suceava, Arad, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Iaşi, la sediul DIICOT urmând să fie conduse 26 de persoane în vederea audierii.
Urmare a cooperării procurorilor DIICOT cu autorităţile judiciare germane, simultan, în cauză a fost efectuată o percheziţie domiciliară în localitatea Tubingen - Germania, la un imobil aparţinând unuia dintre liderii grupării.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2012, învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat, acţionând pe teritoriile Germaniei, Italiei, Angliei şi României, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale, prin fraudarea de conturi bancare aparţinând cu predilecţie clienţilor băncii POSTE ITALIENE.
Membrii grupării obţineau prin phishing date şi adrese e-mail aparţinând clienţilor unităţilor bancare vizate şi, prin mesaje de tip spam, îi îndrumau să acceseze linkuri către pagini web clonă unde să introducă datele bancare personale (user/nume utilizator, parolă acces, număr card, data expirării), informaţii care permiteau accesarea conturilor online banking.
În a