Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miting anti-USL în Bucureşti şi în Timişoara: Protest cu bătaie și leșin, în centrul Capitalei

Publicat in Adevarul, joi 5 iulie 2012 · · · · ·

Protestatarii din cele două piețe s-au luat la bătaie. Un grup de manifestanți pro Băsescu din Piața Revoluției au mers în Piața Universității, la mitingul anti-președinte, unde s-au îmbrâncit cu ceilalți demonstranți. Cu puțin timp în urmă, alte cicocniri între participanții la miting au avut loc în Piața Revoluției, de această dată scandalul fiind provocat de manifestanții anti Traian Băsescu.

UPDATE 23.00 Potrivit Realitatea TV, în fața Muzeului Antipa au fost astăzi 3.000 de manifestanți. Protestul s-a încheiat puțin după ora 22.00, fiind autorizat de Primăria Capitalei doar până la ora 21.30.

Și la Universitatea protestatarii au mers spre casă, foarte puțini fiind cei care au rămas și care susțin că vor rămâne și peste noapte. Piața Universității a fost împărțită astăzi în două tabere: cei care au protestat împotriva președintelui, aflați, ca de obicei, în fața Teatrului Național, și cei care au protestat împotriva întregii clase politice.

VIDEO Circa 200 de clujeni au ieșit în stradă. Vezi ce au scandat!

UPDATE 20.10 Un grup de manifestanți anti USL au mers în Piața Universității, la protestul față de Traian Băsescu, și s-au îmbrâncit cu protestatarii de la Kilometrul 0. Mai multe persoane au fost ridicate de jandarmi, care au intervenit rapid și au calmat conflictul.

UPDATE 19.50 Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a făcut un apel la mobilizarea cetăţenilor, cărora le-a cerut să nu mai tacă, să fie "supăraţi" şi să protesteze în fiecare zi, el fiind aclamat de manifestanţi.

Click pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini de la mitingul PDL din Piața Revoluției!

"Bine aţi revenit la Bucureşti, acum e timpul să revenim noi în politică, acum e timpul Pieţei Universităţii din nou", a spus Ungureanu, manifestanţii scandând "Unitate!". "Ajunge preşedinte de Senat un om care e plăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°