Evenimentele politice ale ultimelor săp­tămâni năucesc în egală mă­su­ră presă, societate civilă, sce­nă politică, populaţie. Sunt atât de multe şi atât de rapi­de, încât rişti să le pierzi şirul. Au fost zile în care Puterea ne-a obligat să asistăm la două-trei acte consecutive de abuz din par­tea sa – abuz care a mers de la imixtiune în activitatea unor in­stituţii ale sta­tului de drept, până la forţarea Constituţiei şi sfidare la adresa legii. Dovedind astfel că nu-i pasă nici de lege, nici de reguli democratice, nici de voci ale ambasadelor străi­ne acreditate în Ro­mânia ori de ale unor insti­tuţii europene şi, cu atât mai puţin îi pasă de popor căruia îi asi­gură astfel un viitor incert şi sumbru. Fiecare acţi­une de acest gen e o dovadă că a ajuns să conteze doar potolirea setei de putere a doi - trei oameni.

Într-o lună de zile, prin acest atac la adresa instituţiilor statului de drept şi a democraţiei, Puterea a “cucerit” tot ce era de cu­cerit, a subordonat tot ce era de subordonat, a re­dus la tăcere tot ce a putut. Şi pare să se apro­­­pie de obiectivul care a făcut multă vreme parte din retorica celor de la U.S.L. De fapt, a fost sin­­gurul punct coerent din discursul lor politic : suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Puse, totuşi, cap la cap evenimente din ul­timele luni, înclini să crezi că acest obiec­tiv a fost demagogic. Că, în ultimele luni cel puţin, nu au dorit cu adevărat suspendarea şe­­­fului statului, ci păstrarea lui în funcţie, – pen­tru a ajuta U.S.L. să-şi consolideze sau, după ce a ajuns la Putere, să-şi menţină capitalul electoral –, şi continuarea jocului după reguli im­puse de ei. Un joc care are menirea de a dovedi că preşedin­tele şi orice instituţie a statului se află la discreţia lor. Ar­gumente pen­tru faptul că U.S.L. nu a vrut cu ade­vărat ca Tra­ian Băsescu să plece, înainte de în­cheierea man­datului,