După ce în cursul acestei după-amiezi, mass-media din România a publicat informația potrivit căreia Comisia Europeană ar putea amâna până în luna septembrie publicarea Raportului pe Justiție, Mark Grey, purtător de cuvânt al CE, a declarat, citat de Mediafax, că publicarea raportului nu a fost amânată și că documenteul va fi prezentat în a doua jumătate a lunii iulie, la o dată care nu a fost încă stabilită de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso.
"Am văzut că au apărut informaţii referitoare la o amânare a raportului pentru luna septembrie, citând unele surse europene. Aceste surse nu sunt ale Comisiei Europene, iar informaţiile sunt absolut false", a afirmat Gray.
Purtătorul de cuvânt al CE a mai declarat că raportul va cuprinde referiri la evenimentele politice din utima perioadă și consecințele lor asupra statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar.
"Noi ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la unele acţiuni care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar. Statul de drept şi independenţa deciziilor judiciare sunt parte a MCV şi ne vom asigura că raportul va acoperi aceste probleme", a mai spus Mark Gray.
Referitor la procedura de suspendare a președintelui Băsescu, oficialul Comisiei Europene a precizat că nu poate comenta dacă raportul va cuprinde sau nu informații despre acest subiect, ci doar faptul că raportul va face referire la independența Curţii Constituţionale a României.
De progresele făcute de România depinde și aderarea țării noastre la Spațiul Schengen, așa cum a avertizat în repetate rânduri Olanda, care a denunțat slabele eforturi făcute de România în lupta împotriva corupției.
Administrația de la Haga a anunțat că așteaptă concluziile raportului din vară pe justiție pentru a decide dacă își reevaluează decizia de a bloca aderarea României și Bulgariei la spațiul fără frontie