HP a lansat astăzi o noua gamă de imprimante Deskjet Ink Advantage care le oferă clienţilor posibilitatea să imprime până la de două ori mai multe pagini cu acelaşi cost.
Imprimantele Ink Advantage se adresează, atât utilizatorilor casnici, cât şi companiilor foarte mici, acestea prezentând o serie de inovaţii tehnologice cum ar fi posibilitatea de a imprima wireless, nemaifiind necesară conectarea la o reţea.
Cele cinci imprimante multifuncţionale Deskjet Ink Advantage lansate de HP astăzi sunt: 2515 All-in-one, 3525, 5525 All-in-one, 4615 şi 4625 All-in-one. Primul model este ideal pentru a printa, scana şi copia documente sau imagini fără margini şi are un preţ de 259 lei. Modelele 3525 şi 5525 All-in-one pot să imprime de pe orice dispozitiv mobil ce benefeciază de Wi-Fi, iar 4615 şi 4625 All-in-one sunt ideale pentru utilizatorii de business. Preţurile variază între 399 şi 599 lei.
Odată cu noile multifuncţionale, HP a lansat şi două seturi de cartuşe noi, HP 650 şi HP 655. Aceste cartuşe oferă un cost per pagină de 8 bani pentru copiile alb negru şi 23 de bani pentru cele color. Un cartuş original color HP 655 poate imprima până la 600 de pagini la un cost de doar 44 de lei.
“Utilizatorii nu se uită doar la preţ ci în primul rând la caracteristici şi la costurile ulterioare. Noi credem că noua gamă de produse reprezintă un motiv destul de puternic pentru ca aceştia să folosească cartuşe originale”, au declarat oficialii HP.
Piaţa de imprimante din ţara noastră este încă în criză, conform celor de la HP. Piaţa a înregistrat o scădere de 2% în 2011, faţă de 2010, imprimantele cu cerneală înregistrând un declin de 13%. Nici cele cu laser nu s-au vândut mai bine însă scăderea a fost mai mică. HP deţine o cotă de 56% pe piaţa locală şi se aşteaptă la o scădere a pieţei în trimestrul doi, faţă de primel