Numărul posturilor se reduce cu 39, la 668, exclusiv demnitarii, din care 107 fac parte din aparatul central
Finanţarea Autorităţii se realizează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
Autoritatea are 103 autoturisme, din care 97 de autoturisme pentru comisariatele regionale
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) ar putea funcţiona, începând cu luna septembrie, cu numai 12 comisariate dintre cele 42 câte sunt în prezent, numărul posturilor fiind redus, de asemenea, cu 39. "Autoritatea va avea un număr de 668 posturi, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 107, iar pentru comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor 561.
Astfel, prin prezentul act normativ se pun în aplicare cele două Hotărâri de Guvern, fapt ce conduce şi la o reorganizare a Autorităţii, în sensul înfiinţării a 12 Comisariate Regionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu personalitate juridică şi desfiinţarea celor 42 de structuri teritoriale ce deţineau personalitate juridică.
Această reorganizare în 12 structuri aduce o îmbunătăţire a managementului prin reducerea birocraţiei şi crearea unui sistem informaţional mai suplu, ceea ce va contribui la o rapidă circulaţie a documentelor, iar sistemul informatic, în noua configuraţie, va permite o mai bună legătură între comisariatele regionale şi sediul central, reducând cantitatea de informaţii şi documente aflate în circulaţie", se arată în Nota de fundamentare a proiectului de HG.
Potrivit acestuia, ANPC va funcţiona ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), finanţarea urmând să se realizeze integral de la bugetul de stat, prin bugetul MECMA.
@