● „Gata cu moralizarea. Grecia are nevoie de un Plan Marshall“ – acesta este titlul unui articol avîntat publicat de EUobserver în 19 iunie, scris de Benjamin Fox. Titlul spune totul, aşa că nu mai am ce să vă explic suplimentar. Doar că mi-a adus aminte de un alt articol publicat tot acolo, în aprilie („EU commission tries to win Greek sympathy“). Acolo se publică nişte cifre năucitoare. Planul Marshall a oferit o asistenţă financiară în valoare de cam 2,1% din PIB-ul ţărilor primitoare. Planul de salvare financiară a Greciei de acum valorează 177% din PIB. În cifre brute, asta vine 13 miliarde echivalent euro primiţi de Grecia în Planul Marshall, faţă de 380 de miliarde împrumutate acum Greciei. Se poate spune că banii din anii ’50 erau cadou, pe cînd ăştia de acum sînt doar primiţi cu împrumut, cu dobîndă mică. Bon, dar asta nu explică diferenţa de percepţie. Planul Marshall a rămas în istorie ca un instrument genial de dezvoltare a unor ţări şi de salvare a lor de pericolul comunist. Împrumuturile acordate Greciei au deja un renume prost, vedeţi cît de nepopulară a devenit doamna Merkel în restul UE. Doar la ea acasă e foarte populară, unde chiar şi stînga susţine ideea că nemţii nu pot plăti, aşa, la nesfîrşit, bani unor ţări care nu au chef să-şi pună ordine în finanţe. Iar dacă francezii votează la alegeri că nemţii trebuie să plătească, n-au decît. Ştiţi deja că ţin cu nemţii în meciul acesta. Dar revenind la Planul Marshall pe care îl cere Fox pentru Grecia, ce ar putea să facă un asemenea plan? Autostrăzi? Au, slavă Domnului! Grecia a avut în fondurile structurale de la UE cîteva zeci de planuri Marshall în ultimele decenii. Cum se explică, deci, diferenţa de percepţie între 13 miliarde şi 380? Eu îmi explic cam aşa: cînd primeşte 10 lei pentru că eşti sărac, desculţ şi amărît, ca să mergi la şcoală, să-ţi cumperi încălţări şi săpun, atunci pare mană d