În definitiv, cultura i-ar încurca teribil pe politicieni. Le-ar pune în evidenţă mărginirea. Limitele. I-ar vulnerabiliza într-atât încât s-ar umaniza. Un om cult începe prin a se îndoi de toate cele şi sfârşeşte prin a nega totul. Relativizarea asta goleşte de vitalitate acţiunea activistului politic. El trebuie să creadă în puţine lucruri, şi alea transmise de la centru. Dogma politică e tocmai absolutizarea unei idei. Incultura este terenul cel mai fertil pe care îl poate găsi sămânţa dogmatică. Acolo îşi află locul potrivit pentru a rodi slugărnicie, cinism şi arivism. Cu timpul, buruiana creşte şi usucă orice fir de iarbă răsărit în preajmă. Incultul devine stăpân peste alţii asemenea lui, şi incultura devine politică de stat. De aceea mulţimea e musai să fie ţinută cât mai departe de cultură. Terorizată cu fel de fel de fel de spaime şi îndopată cu hamburgeri. Societatea consumistă este chiar produsul de vârf al politicii inculturii.

Cineva, odată, l-a întrebat pe un satrap de ce face atâta rău. "Pentru că pot”, a răspuns cu un surâs cinic despotul. Nu la fel ar spune şi preşedintele Băsescu ? Mă tem că da. Felul în care calcă pe cadavre, setea lui de răzbunare, aplecarea spre umilirea celorlaţi mă duc într-acolo. Or, el poate să-şi lovească pe la spate fostul camarad, să-l insulte şi să-l arunce haitei de câini dresaţi să sfârşie. În anii din urmă el ne-a arătat că poate orice, atâta verme cât garda pretoriană nu-l trădează. Iar el poate deoarece noi nu putem să-l silim să ne respecte. A simţit laşitatea şi neputinţa solidarizării întru protest a românului. Ne socoteşte, cum altfel, o adunătură de fricoşi, gata oricând să pactizeze cu diavolul. Şi tocmai de aceea s-a îngrijit de detaliile prin care să ne subjuge. Actor desăvârşit şi impostor talentat, ne-a învăţat că nu există realitate pe care să nu o nege împotriva oricărei evidenţe.

E