Ziua de marţi 3 iulie a fost una extrem de agitată chiar şi pentru o ţară în care freamătul politic excesiv reprezintă un fenomen cât se poate de obişnuit.

Viteza cu care, în numai 14 ore, Uniunea Social Liberală a reuşit să îi numească pe noii preşedinţi ai posturilor publice de Radio şi Televiziune, să îl înlocuiască pe Avocatul Poporului cu interimarul Valer Dorneanu, să îl aducă pe Crin Antonescu în locul lui Vasile Blaga la conducerea Camerei Superioare a Parlamentului, sau să o scoată în sfârşit pe Roberta Anastase din poziţia de Preşedinte a Camerei Deputatilor, i-a şocat, iar apoi i-a năucit cu totul pe fruntaşii PDL.

Cu siguranţă aceştia ştiau câte ceva, mulţi dintre noi auzisem diverse zvonuri, dar de aici până la înspăimântătoarea eficienţă a Uniunii Social Liberale este un pas la care conducerea democrată nu se aştepta.

Acuze precum – tentativă de lovitură de stat, atac la stabilitatea sistemului juridic din România, atac la valorile europene ş.a.m.d., au curs în după-amiaza zilei de marţi. Toate acestea în contextul în care bătălia politică este pe viaţă şi pe moarte, iar societatea românească a ajuns, ca la începutul anilor ’90, complet fracturată.

Desigur, sunt multe procedurile care nu au fost marţi respectate, sunt multe zvonurile care au indus ideea nerespectării unor reguli fundamentale, a unor legi, a Constituţiei chiar, cum ar fi rumoarea conform căreia Uniunea Social Liberală ar pregăti un atac la adresa Curţii Constituţionale. În democraţii aşezate, asemenea lucruri nu se întâmplă. Dar oare trăim într-o democraţie funcţională? Oare în ultimii ani nu am asistat cu toţii la forţarea repetată a legii şi chiar a Constituţiei de către cei care până în urmă cu două luni se aflau la Putere? Oare ceea ce se întâmplă astăzi nu este rezultatul unei fel de a face politică pe care foştii guvernanţi l-au adus atu