Cine spune că nu există „alte lumi“ în jurul nostru se înşeală. Şi nu mă refer la lumi paranormale sau supranaturale. Ci la locuri pe cît de fascinate, pe atît de ascunse; pe care, atunci cînd le descoperi, ai impresia că ai nimerit de-a dreptul într-o altă lume.
Chestia asa se poate întîmpla în locuri în care te-ai aştepta mai puţin. Aparent hiperbanale. Cum ar fi drumul spre Piaţa Traian. Zona respectivă e departe de a fi idilică. Găseşti, acolo, un fel de populaţie interlopă de curte: la graniţa dintre infractori şi mahala. Mergînd în noapte, pe linia tramvaiului, ai senzaţia de mic infern de cartier: oameni care nu sînt nici frumoşi, nici politicoşi şi care parcă mai au puţin şi se agaţă de tine, la propriu.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuDacă respectiva populaţie te cunoaşte – şi începe cumva să te asume ca de-al (de-a) locului – atunci raporturile se schimbă. Se poate purta o conversaţie, chiar domestică: moşul din zona mea, stîlp de magazin (în faţa magazinului de cartier se bea bere, vara, cam non-stop) m-a întrebat dacă ştiu cum se fac clătitele. De fapt, nu m-a întrebat chiar pe mine, ci, prin ricoşeu, poate şi pe mine (dar mai curînd pe o domnişoară care cumpăra şi ea de la acelaşi magazin). Pentru că nu l-am repezit, ci am participat la discuţie aprobînd din cap (deşi nu sînt deloc o expertă…) ce spunea cealaltă, m-a reţinut. Şi de atunci mă salută. Dincolo de moş se merge spre Piaţa Traian. Se poate ajunge „oficial“, numai pe drumuri principale, sau printr-un loc secret. Loc pe care l-am descoperit cînd am văzut pe cineva că o ia pe acolo şi ajunge în piaţă. Şi anume, prin ceva ce mi s-a părut a fi o curte. De fapt, nu era curtea cuiva, ci o trecere printre curţi, pe care nu o puteai vedea din stradă pentru că arăta ca o fundătură. Din ea se ieşea direct în spatele pie