Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde ieșim „la iarbă verde”? Nu există niciun loc special amenajat pentru grătare în natură, în județul Alba

Publicat in Alba24, joi 5 iulie 2012 ·

În județul Alba nu există locuri special amenajate pentru a face grătare în natură. Astfel, cei care doresc să facă o ieșire „la iarbă verde”, la sfârșit de săptămână, trebuie să știe că nu sunt tocmai liberi să instaleze un grătar și să facă foc în locuri neamenajate, adică oriunde pe domeniul public al județului. Spunem „nu sunt tocmai liberi” pentru că, deși Legea Picnicului a fost dată în primăvara anului 2012, aceasta nu a fost aplicată în județul Alba. Din acest considerent, Garda de Mediu nu a aplicat încă nicio amendă celor care au fost surprinși relaxându-se „la un grătar” pe malurile râurilor sau la marginile pădurilor județului nostru.

Potrivit Legii Picnicului, ieșirile „la grătar” sunt permise doar în locuri special amenajate în acest scop, în zone delimitate, inscripționate, dotate cu grătare, spații izolate pentru foc, coșuri de gunoi și toalete ecologice. În județul Alba, amenajarea de astfel de spații nu a fost inclusă în bugetul local pe anul 2012 și, deci, încă nu avem locuri speciale pentru grătar. Din acest motiv, agenții Protecției Mediului nu au amendat pe nimeni pentru că și-a instalat grătarul într-un loc nepermis.

Totuși, în controalele efectuate de Garda de Mediu începând cu data de 1 mai, agenții i-au informat și avertizat pe turiști despre prevederile Legii Picnicului: să nu lase gunoaie în locurile în care au stat „la iarbă verde”, să nu aprindă foc în pădure sau în zone care ar prezenta pericole de extindere, să nu arunce deșeuri și să nu spele obiecte cu substanțe poluante în apele râurilor.

În prezent, agenții Gărzii de Mediu efectuează controale tematice la primăriile de județ, pentru a pune în vedere reprezentanților administrației locale, să amenajeze locații speciale pentru grătare, și să includă acest aspect în bugetul local pentru anul 2013.

În județul Alba, locurile preferate de iubitorii de ieșiri „la

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 16 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°