Liberalii suceveni susţin că USL nu a propus schimbarea judecătorilor Curţii Constituţionale a României. Consilierul local sucevean al USL, liberalul Dan Roibu, a precizat că în nici un moment nu s-a pus problema ca USL să iniţieze revocarea vreunui judecător al Curţii Constituţionale. „USL a iniţiat, în schimb, revocări la nivelul conducerii celor două Camere ale Parlamentului, în baza unor voturi exprimate în Birourile Permanente. Şi reamintim că toate aceste demersuri ale USL s-au realizat prin respectarea cadrului legal şi îndeosebi prin decizii care implicau voinţa Parlamentului”, a declarat Dan Roibu.
El a adăugat că USL este hotărât ca, în acord cu prevederile legale, să pună în aplicare mandatul pe care românii îl cer, şi anume acela de a restabili ordinea de drept, de a opri abuzurile comise în ultimii ani şi de a consolida statul de drept în România.