Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, că şedinţa plenului reunit pentru dezbaterea şi votul asupra cerererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va avea loc, vineri, la ora 17.00, "cu tot cu avizul" Curţii Constituţionale, şedinţa CC urmând să aibă vineri la ora 9.00, informează Mediafax.
"Nu e vorba în vreun fel din partea noastră de a constrânge sau de a impune CCR. Aşa este prevederea legală ca noi să cerem un termen. Curtea Constituţională, care cunoaşte Regulamentul, a luat act de acest lucru şi în mod absolut normal şi-a fixat această şedinţă mâine la ora 9.00, ceea ce înseamnă în timp util. Sunt convins că toate aceste proceduri vor fi parcurse şi de către noi, după cum aţi văzut şi de către Curte, în modul cel mai legal şi mai constituţional. La orele 17,00 mâine (vineri - nr), sperăm cu avizul Curţii cu tot, să vă putem oferi şedinţa cu dezbateri", a arătat preşedintele Senatului.
Crin Antonescu a mai spus că preşedintele Traian Băsescu va participa la şedinţa comună de vineri, aşa cum a anunţat şi joi, în plen.
Întrebat dacă, în cazul în care va fi suspendat preşedintele Băsescu, interimatul funcţiei va fi validat tot de către Curtea Constituţională, Antonescu a răspuns: "Da, se respectă toate procedurile constituţionale, fără niciun fel de abateri".
Solicitarea USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost citită joi în plenul Parlamentului. Preşedintele Băsescu a fost prezent la şedinţa Camerelor, susţinându-şi punctul de vedere, el urmând să revină în plen vineri, la dezbaterile asupra cererii de suspendare.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, că şedinţa plenului reunit pentru dezbaterea şi votul asupra cerererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va avea loc, vineri, la ora 17.00, "cu tot