Un grup de consultanţi britanici în domeniul economiei au primit astăzi premiul Wolfson Economics Prize în valoare de 250.000 de lire sterline pentru un studiu asupra modului în care o ţară poate ieşi din zona euro, relatează Associated Press. Sursa: Reuters
Echipa condusă de Roger Bootle activează în cadrul societăţii de consultanţă Capital Economics, iar premiul a fost acordat de Policy Exchange, un think tank londonez în domeniul economiei.
Studiul câştigător a fost selectat dintre 425 de lucrări pe aceeaşi temă, el argumentând că ieşirea unei ţări din zona euro va avea un efect pozitiv evident atât pentru membrii actuali cât şi pentru lumea întreagă în ansamblu. "Unii pot să nu fie de acord că ieşirea din zona euro este un lucru bun, dar contribuţia Wolfson Prize este să demonstreze că acest lucru poate fi făcut", a afirmat Bootle.
Autorii lucrării au propus ca moneda naţională să fie schimbată contra euro la o paritate fixă şi toate salariile, preţurile, împrumuturile şi depozitele să fie calculate corespunzător acestei rate de schimb. Ei atenţionează că, în cazul ieşirii din zona euro, respectiva ţară trebuie să fie pregătită să accepte o scădere abruptă a valorii monedei naţionale.
Proces pregătit = pagube mai mici
"Premiul a fost oferit cu convingerea că, cu cât o astfel de evoluţie este mai bine pregătită, cu atât pagubele în cazul unui colaps vor fi mai mici", afirmă omul de afaceri britanic Simon Wolfson. "Numeroasele încercări de a stabiliza moneda euro nu par să facă altceva decât să refinanţeze împrumuturile nesustenabile ale celor mai slabe state din zona euro şi nu se face nimic în direcţia rezolvării problemelor structurale ale acestora", consideră el.
În luna aprilie, sponsorii acestei iniţiative au oferit un premiu special unui băiat olandez în vîrstă de 11 ani, Jurre Hermans, care s