Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marko vrea o nouă Constituţie

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 5 iulie 2012 ·

Senatorul UDMR Marko Bela, fostul preşedinte al formaţiunii, a declarant, ieri, pentru Agerpres, că actualul conflict dintre preşedinte şi Guvern poate fi rezolvat doar prin schimbarea Constituţiei şi prin regândirea relaţiilor instituţionale şi recunoaşte că Uniunea se află într-o dilemă legată de suspendarea şefului statului. “Indiferent ce se va întâmpla zilele următoare, după părerea mea, după alegeri ar fi nevoie de o nouă Constituţie în România. E o poziţie aparent radicală, dar trebuie să vă spun că nu putem rezolva aceste probleme cu câteva modificări”, a afirmat Marko Bela. “Trebuie să regândim întregul sistem, relaţiile instituţionale şi, în primul rând, ce vrem pentru viitor în România. Vrem o republică parlamentară, una semi-prezidenţială, una prezidenţială, dar trebuie să avem o decizie clară fiindcă altfel aceste situaţii conflictuale vor apărea din nou şi din nou, indiferent dacă acum se rezolvă ceva sau nu”, a mai spus senatorul UDMR. (S.T.)

Senatorul UDMR Marko Bela, fostul preşedinte al formaţiunii, a declarant, ieri, pentru Agerpres, că actualul conflict dintre preşedinte şi Guvern poate fi rezolvat doar prin schimbarea Constituţiei şi prin regândirea relaţiilor instituţionale şi recunoaşte că Uniunea se află într-o dilemă legată de suspendarea şefului statului. “Indiferent ce se va întâmpla zilele următoare, după părerea mea, după alegeri ar fi nevoie de o nouă Constituţie în România. E o poziţie aparent radicală, dar trebuie să vă spun că nu putem rezolva aceste probleme cu câteva modificări”, a afirmat Marko Bela. “Trebuie să regândim întregul sistem, relaţiile instituţionale şi, în primul rând, ce vrem pentru viitor în România. Vrem o republică parlamentară, una semi-prezidenţială, una prezidenţială, dar trebuie să avem o decizie clară fiindcă altfel aceste situaţii conflictuale vor apărea din nou şi din nou, indiferent dacă acum se r

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a ratat Premiul Nobel pentru Pace. A fost premiată Maria Corina Machado, din Venezuela

Ziua Constanta acum 47 minute
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat liderul Opoziției din Venezuela, María Corina Machado. Maria Corina Machado, din Venezuela, a câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agenţiilor d

Tensiuni la Congresul UDMR, pe tema imnului Ținutului Secuiesc

Ziua Constanta acum o ora
Congresul UDMR de la Cluj Napoca generează tensiuni politice, din cauza deciziei liderilor UDMR de a promova imnul Ținutului Secuiesc, deși au invitat lideri politici ai tuturor partidelor de guvernare, inclusiv premierul Ilie Bolojan este în sală.

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 3 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

🚨 Din verde în galben. Cod de vânt puternic emis de meteorologi. ANM, precizări pentru Gândul: „Un front rece traversează rapid țara”

Gandul acum o ora
12:07 COD GALBEN - intensificări ale vântului Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD GALBEN – intensificări ale vântului – pentru mai multe județe. Interval de valabilitate: 11 octombrie, ora 5 – 11 octombrie, ora 23 Fenomene vizate:

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 2 ore
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină într-o stație de carburanți din Timișoara

Mediafax acum 32 minute
Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei stații de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât și pe aceasta. Situația a fost o

Toto Dumitrescu, despre fuga de la locul accidentului: „A fost un gest lipsit de moralitate”

Mediafax acum 2 ore
Dumitrescu susține că gestul său, de a pleca de la locul accidentului, a fost „un gest lipsit de moralitate”. Vezi galeria foto 7 poze De asemenea, el afirmă că nu consumase droguri înainte de producerea accidentului, ci doar după impact. Duminică,

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Video LIVE TEXT Ilie Bolojan, la Congresul UDMR: „Partidul a fost și rămâne o punte între România și Ungaria”

Adevarul acum 50 minute
Premierul Ilie Bolojan se află vineri, 10 octombrie, la cel de-al 17-lea Congres al UDMR, organizat în Cluj-Napoca. La eveniment participă și premierul Ungariei, Viktor Orban, iar președintele Nicușor Dan a refuzat să mai vină, deși inițial confirma

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

13°
vin.

10°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°