Franţa cere guvernului României „să respecte valorile democratice și statul de drept“, a anunțat ieri Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de France Presse. „Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt în mod natural obligate să respecte valorile democratice și statul de drept, dar și echilibrul puterilor în cadrul instituțiilor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Paris, Bernard Valero, într-o conferință de presă. „Franţa este îngrijorată de situația politică din România“, scrie și ziarul francez L’Express, preluând știrea agenției France Presse. Informația AFP este preluată și de cotidianul Le Figaro, sub titlul „Parisul avertizează România“. Declarația este extrem de dură în termeni diplomatici. Ea vine tocmai din partea Franței, al cărei președinte - socialistul Francois Hollande - a fost lăudat în repetate rânduri de premierul Victor Ponta. Întrebat de jurnaliști despre această poziție a Franței, premierul Victor Ponta a declarat: „Am verificat, nu este nici o declarație a Ministerului francez de Externe, a fost purtătorul de cuvânt al MAE francez, care a spus un lucru care e valabil pentru toate statele europene; nu s-a adresat mie s-au guvernului“.
Franţa cere guvernului României „să respecte valorile democratice și statul de drept“, a anunțat ieri Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de France Presse. „Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt în mod natural obligate să respecte valorile democratice și statul de drept, dar și echilibrul puterilor în cadrul instituțiilor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Paris, Bernard Valero, într-o conferință de presă. „Franţa este îngrijorată de situația politică din România“, scrie și ziarul francez L’Express, preluând știrea agenției France Presse. Informația AFP este preluată și de cotidianul Le Figaro,