Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, în şedinţa plenului reunit al Parlamentului, că Traian Băsescu "se ascunde azi, a făcut-o şi în faţa noastră". "În anumite împrejurări şi în anumite funcţii vorba însemană faptă", a spus liderul PNL.
"Un regim politic prezidenţial poate fi încă un regim un regim democratic. Traian Băsescu şi susţinătorii politici au încercat mereu să transforme România într-un regim unipersonal şi discreţionar", a mai spus Crin Antonescu.
În opinia co-preşedintelui USL, foarte mulţi ştiu că astăzi s-a ajuns la solicitarea de suspendare a preşedintelui României după ce ani de zile preşedintele României a suspendat Constituţia României.
"Vreau să salut performaţa la care PDL nu a ajuns nici până azi.(...) Nu dăm nicio lovitură de stat, nu atacăm nicio instituţie, ci ne aflăm în miezul exerciţiului democratic", a adăugat Antonescu.
Preşedintele Camerei Senatului a declarat că "în ciuda tensiunii e una din cele mai frumoase zile ale vieţii politice româneşti".
"Cred că îi duceţi dorul primului ministru Emil Boc", le-a spus Crin Antonescu PDL-iştilor.
"Veţi fi sau nu suspendat, veţi fi sau nu demis, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum eu mă retrag din viaţa politică", a declarat preşedintele Senatului, în cadrul şedinţei plenului reunit, adresându-i-se indirect şefului statului.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, în şedinţa plenului reunit al Parlamentului, că Traian Băsescu "se ascunde azi, a făcut-o şi în faţa noastră". "În anumite împrejurări şi în anumite funcţii vorba însemană faptă", a spus liderul PNL.
"Un regim politic prezidenţial poate fi încă un regim un regim democratic. Traian Băsescu şi susţinătorii politici au încercat mereu să transforme România într-un regim unipersonal şi discr