Situaţia politică de la Bucureşti a provocat reacţii ale CE, ale statelor UE şi SUA, mergând de la cereri de sancţionare a României, până la exprimarea îngrijorării şi la avertismente asupra consecinţelor, în replică autorităţile explicând contextul general şi garantând că legea va fi respectată.
Oficialităţile europene şi cele din statele UE au început încă de marţi să-şi manifeste preocuparea faţă de situaţia din România, prima fiind vicepreşedintele CE şi comisar european pentru Justiţie, Viviane Reding, iar cea mai recentă poziţie este a preşedinteului Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.
Joi şi vineri, autorităţile de la Bucureşti au răspuns prin ministrul de Externe Andrei Marga şi prin premierul Victor Ponta, care va face joia viitoare o vizită la Bruxelles pentru a explica situaţia din România.
Premierul a precizat că Guvernul va respecta evaluările partenerilor europeni şi internaţionali ai României şi va îndrepta orice măsură adoptată în ultima perioadă care eventual va fi indicată în aceste evaluări că nu ar respecta standardele europene.
Agenţia de presă MEDIAFAX prezintă principalele reacţii internaţionale faţă de situaţia politică din România:
- Vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding, comisar pentru Justiţie şi Drepturi Fundamentale, scria, marţi, pe contul său de Twitter, că este "foarte îngrijorată de atacurile recente la independenţa Curţii Constituţionale a României".
"Sunt foarte îngrijorată de atacurile recente la independenţa Curţii Constituţionale a României", nota oficialul european.
Viviane Reding mai spune că, pentru ea, "un sistem judiciar funcţional şi independent este o preconditie pentru respect reciproc în Spaţiul european de Justiţie".
- Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, declara, miercuri, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României