1. După aproape două luni de mandat, guvernul Ponta n-a împlinit nici una din promisiunile făcute elec­toratului, în schimb a luat decizii în forţă, care ame­ninţă democraţia şi statul de drept. Ţinta bătăliei o repre­zintă justiţia, mai precis Curtea Constituţională, ultima pie­dică în practicarea unui liber arbitru total. Este România pe cale să piardă tot ce a câştigat după '89? Ne îndrep­tăm către o dictatură de tip comunist?

- Este firesc ca atunci când vrei să subminezi un regim democratic să ataci mai întâi statul de drept, singurul care instituie supremaţia legii în dauna bunului plac politic. Nu întâmplător statul de drept a fost atât de greu de construit în România post-decembristă: fărădelegile care au dus la îmbogăţirea politicienilor lipsiţi de scrupule nu puteau fi acoperite dacă statul de drept funcţiona, cum nu mai pot fi acoperite din momentul în care DNA a fost eliberată de con­strângeri politice şi judecătorii (sau mai degrabă ju­decătoarele) de la ÎCCJ şi-au descoperit adevărata menire - aceea de a pune legea deasupra intereselor individuale. În acest moment, Curtea Constituţională - cu toate im­perfecţiunile şi subiectivismele ei (cum a fost decizia de a bloca desfiinţarea pensiilor speciale) - este singurul filtru care ne desparte de o dictatură, pentru că numai acolo se mai poate opri un demers legislativ abuziv. Atâta vreme cât CCR funcţionează după actuala lege, nu este posibilă suspendarea preşedintelui- un abuz suprem, indiferent de simpatia sau antipatia pe care o putem avea faţă de Traian Băsescu. Doar că, atâta vreme cât preşedintele Băsescu este în funcţie, Iliescu, Voiculescu şi marionetele lor Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu-i pot înlocui în voie pe Daniel Mo­rar şi Laura Codruţa Kovesi - procurorii care nu s-au lă­sat intimidaţi de absolut nici un politician. Nu întâm­plă­tor, primele reacţii negative care au sosit de