Duminică, 1 iulie, o fată de 17 ani a sfârşit tragic într-un accident de maşină care nu va fi considerat accident rutier. Joi dimineaţă, la ora 7.30, un bărbat de 66 de ani a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren. Joi după amiază, la ora 12.45, un băiat de 22 de ani a murit înecat în Dunăre.
Tragediile s-au ţinut lanţ în această săptămână la Tulcea. În numai cinci zile trei tulceni şi-au găsit sfârşitul: Cristina Potincu (17 ani), Iulian Caliga (66 de ani) şi George Mehotin (22 de ani) au murit în ultima săptămână.
O analiză a apelurilor pe 112 arată faptul că în lunile iulie şi august numărul evenimentelor nefericite creşte cu aproape 100%.
Spre exemplu, în vara anului trecut, în iulie s-au înregistrat 1.603 de apeluri, iar în august 1.798 apeluri. În lunile de iarnă numărul de apeluri nu sare de 1.000 pe lună.
Click pe poze pentru fotogalerie!
Duminică dimineaţă, în jurul orei 2.00, o maşină în care se aflau patru tineri s-a răsturnat pe un drum negru care leagă cele două sate. Din câte se pare, tinerii veneau de la discotecă.
Ambulanţa a ajuns la faţa locului, dar din păcate a fost prea târziu pentru una dintre fetele din maşină: Cristina Potincu (17 ani) a murit în urma accidentului.
La volanul maşinii, o Dacia 1307, se afla Laurenţiu (22 de ani), tot din satul Fântâna Mare. Băiatul avea o alcoolemie de 0,56 la mie, spun reprezentanţii IPJ Tulcea.
Click pe poze pentru a vedea imagini de la faţa locului!
Joi, la ora 7.30, la Babadag (pe drumul E87) Iulian Caliga (66 de ani), aflat la volanul unei Toyota, a ignorat semnalele acustice şi vizuale şi a ieşit în calea trenului. Săgeata albastră a lovit în plin maşina. Caliga a fost adus la spital în stop cardio – respirator, iar manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat. Decesul a fost pronunţat la mai puţin de două ore de la acci