Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc vineri în şedinţă comună, într-o nouă sesiune extraordinară, pentru a dezbate şi vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
În cursul dimineţii, de la ora 9,00, judecătorii Curţii Constituţionale a României se vor reuni în şedinţă pentru a discuta această cerere. CCR trebuie să dea avizul consultativ în procedura de suspendare a şefului statului.
La dezbateri a anunţat că va fi prezent şi preşedintele Traian Băsescu, care de altfel s-a aflat şi joi în plenul Legislativului, la prezentarea cererii de suspendare.
Hotărârea de suspendare se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Votul este secret, cu bile (art. 67 din Regulamentele celor două Camere).
Potrivit art. 95, alineat (1) din Constituţie, după consultarea Curţii Constituţionale, 'preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor'.
Hotărârea adoptată de Parlament, în cadrul procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui României, se comunică şefului statului, în termen de 48 de ore, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere (art. 69 din Regulamentul celor două Camere).
Art. 98 alineat 1 din Constituţie prevede că, dacă preşedintele este suspendat din funcţie, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis joi, de la tribuna Parlamentului, reprezentanţilor USL, iniţiatori ai demersului de suspendare, să continue procedura, însă respectând Constituţia, şi, dacă acest lucru se va întâmpla, atunci le va mulţumi că i-au creat condiţiile pentru a merge "în faţa poporului".
"Fac un apel la dumneavoastră, continuaţi şi fina