Yorgos Seferis, Şase nopţi pe Acropole,

traducere, note suplimentare, tabel cronologic şi bibliografie de Claudiu Sfirschi- Lăudat,

postfaţă de Victor Ivanovici,

Bucureşti, Ed. Omonia, 2007, Biblioteca de literatură neoelenă

Cel dintâi laureat Nobel pentru Literatură al Greciei (1963), Yorgos Seferis (1900–1971), cu studii la Paris, ulterior diplomat de carieră, poet, eseist şi critic literar care a reuşit să înfiripe o comunicare fertilă între tradiţia greacă şi avangarda europeană, a lăsat, la moartea sa, un straniu roman de factură vizionară, intitulat Şase nopţi pe Acropole, pe care îl citim într-o excelentă versiune românească. Autorul şi-a cizelat îndelung această operă, de a cărei tipărire nu s-a preocupat, cuprinzând în ea şi fragmente de jurnal, crochiuri, instantanee şi sugestii, o filosofie adâncă, dar mai ales un fior de iubire intensă pentru Grecia („Ellada, te-am purtat cu mine, în carnea mea. M-ai posedat ca un demon” – p. 82).

Compatriotul nostru Victor Ivanovici, stabilit în Grecia în anii ’80, se numără printre cei ce au atras atenţia asupra valorii de excepţie a acestei opere singulare, ce ar fi meritat un alt impact asupra literelor şi conştiinţelor ţării sale, afirmându-i actualitatea, prin rafinament, idealitatea înaltă şi tehnica extrem de modernă. Romanul invită la o lectură inepuizabilă, graţie multitudinii unghiurilor de lectură posibile, ceea ce creează un efect meandric, o senzaţie de mister permanent, imposibil sau chiar inutil de elucidat.

Una din lecturi ar putea urmări consonanţa cu fazele lunii în ipostaza ei de Hecate (precizate pentru fiecare capitol), alta un sens iluminatoriu, derivat din punctarea naraţiunii cu citate-cheie din opera lui Dante, 19 la număr. Am putea reliefa un nivel jungian al viziunii, aferent mentalului colectiv, dar şi unul de acută consonanţă cu epoca