România, Spania şi Germania sunt membrele UE care vor fi cel mai grav afectate de închiderea minelor de cărbune neprofitabile până în 2018, hotărâtă de miniştrii europeni ai industriei în 2010.
Comisia Europeană şi-a dorit iniţial ca decizia din 2010, să intre în vigoare în 2014, însă sub presiunea Germaniei şi a Spaniei, care au vrut un proces mai „responsabil din punct de vedere social”, data a fost prelungită. Potrivit Agerpres, România a adoptat un plan, în acord cu Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional, care prevede închiderea a trei mine până în 2018 şi menţinerea în activitate a altor patru mine „neprofitabile”. Astfel, o parte a minerilor ar urma să iasă anticipat la pensie, alţii ar fi relocaţi la minele care vor rămâne active sau vor beneficia de ajutoare pentru reconversie profesională.
În sectorul huilei lucrează direct sau indirect circa 100.000 de persoane în Europa, conform datelor Comisiei, care susţine că exploatarea de mine nu mai este rentabilă şi care vrea o mai bună direcţionare a ajutoarelor publice spre energiile proprii şi regenerabile. În cele 27 de state ale UE, producţia de cărbune a scăzut substanţial în cursul ultimilor 20 de ani. Potrivit datelor Eurostat în 2010, când a fost luată această decizie de închidere a minelor de cărbune neprofitabile producţia nu reprezenta decât o treime din nivelul din 1990
Deşi vrea să închidă mai multe mine de cărbune, UE continuă totuşi să importe cărbune, în special din Rusia şi Columbia, pentru a-şi satisface consumul.Consumul de cărbune în lume ar urma să continue să crească puternic până în 2016 (+18%), datorită cererii din China şi India, conform unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie publicat în decembrie.
România, Spania şi Germania sunt membrele UE care vor fi cel mai grav afectate de închiderea minelor de cărbune neprofitabile până în 2018,