Paternitatea sau filiaţia faţă de tata desemnează legătura juridică dintre un copil şi tatăl său. Paternitatea poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei.

În mod corelativ, copilul poate fi: · din căsătorie. copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei. Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat din căsătorie. Tot astfel, copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie. · din afara căsătoriei – conceput şi născut în afara căsătoriei.

Prezumţia de paternitate

Instrumentul juridic cu ajutorul căruia se stabileşte paternitatea din căsătorie îl reprezintă prezumţia de paternitate. Pentru a funcţiona aceasta prezumţie trebuie să se stabilească filiaţia faţă de mama şi căsătoria acesteia la data naşterii sau concepţiei copilului. Prin urmare, la temelia prezumţiei de paternitate sta faptul naşterii sau al conceperii copilului în timpul căsătoriei. Prezumţia de paternitate operează în favoarea copilului din căsătorie. Menţiunile din certificatul de naştere al copilului nu influenţează în vreun fel prezumţia de paternitate, aceasta acţionând independent.

Din Codul civil reiese că perioada cuprinsă între a 300-a zi şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului constituie timpul legal al concepţiei. Din această dispoziţie legală se instituie o prezumţie absolută cu privire la acest termen, în sensul că nu se poate dovedi că durata gestaţiei a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare de 300 de zile.

Prezumţia de paternitate este o prezumţie relativă ceea ce înseamnă că poate fi combătuta prin proba contrară. Acţiunea prin intermediul căreia poate fi răsturnată aceasta prezumţie poartă denumir