Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, în urma votului din Parlament. Referendumul pentru demiterea lui Băsescu a fost stabilit pentru data de 29 iulie, în urma voturilor exprimate de către parlamentari.
UPDATE 22:40- Hotărârea luată de Parlament privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a fost publicată în Monitorul Oficial.
UPDATE 21:45- Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte.
Curtea Constituţională va vacanta postul de preşedinte.
UPDATE 21:32- Preşedintele Traian Băsescu va susţine, la 22.00, o declaraţie de presă pe tema referendumului privind suspendarea sa.
UPDATE 21:10- Referendumul pentru demiterea lui Băsescu are loc pe 29 iulie. Propunerea USL a trecut de votul plenului Camerelor reunite, cu 242 de voturi "pentru".
UPDATE 21:05- În plenul Camerelor reunite se votează stabilirea dăţii referendumului. USL propune referendum pe 29 iulie.
UPDATE 20:45 - S-a încheiat votul pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a trecut de Parlament, cu 256 de voturi "pentru" şi 116 voturi "împotrivă".
Pentru suspendarea preşedintelui erau suficiente 217 voturi.
UPDATE 20:35- USL propune referendum pe 29 iulie.
UPDATE 20:05- În plenul Parlamentului României a început votul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
UPDATE 20:00- Preşedintele Traian Băsescu a părăsit sala de plen, menţionând că va aştepta decizia privind suspendarea sa la Palatul Cotroceni.
UPDATE 19:45 - Preşedintele Traian Băsescu susţine discursul final în plenul şedinţei Parlamentului:
@