Într-un banc vechi, Bulă se laudă în fața învățătoarei cu o faptă bună: ar fi ajutat o bătrână să treacă strada. Întrebat apoi de ce fapta asta lăudabilă i-a luat zeci de minute, eroul nostru menționează candid că bătrâna nu voia de fapt să traverseze. Secretul umorului e surpriza, te aștepți ca un ajutor să fie dat cu consimțământul celui ajutat. Se poate ușor imagina un banc echivalent, dar cu semn opus: după ce un copil face aceeași fapta bună, oamenii legii îl arestează pentru tentativă de omor: a dus o femeie bătrână în plin trafic. Din nou, existența sau lipsa consimțământului e tot ce separă o poveste obișnuită de un banc absurd.

Acum, judecătorii constituționali, în exercitarea atribuțiilor, n-ar trebui să fie subiect sau surse de bancuri. Uneori, însă, fac eforturi mari în direcția asta. Nu e atât faptul că din avizul de suspendare proaspăt publicat lipsește ”poanta”. În 2007 judecătorii afirmau în aviz: ”Propunerea de suspendare (…) se referă la acte şi fapte de încălcare a Constituţiei, săvârşite în exerciţiul mandatului, care, însă, prin conţinutul şi consecinţele lor, nu pot fi calificate drept grave, de natură să determine suspendarea din funcţie a Preşedintelui României”. Judecătorii au evitat să spună clar ”negativ” sau ”pozitiv”. De data asta, judecătorii au mers cu ezitarea și mai departe. Nici măcar nu mai au un astfel de pasaj final. În loc de asta, comentează distinct fiecare dintre cele ”capete de acuzare”, fără să pună vreo concluzie finală.

Pe cinci dintre ele le resping categoric. La unul comentariu e confuz. Acuzatorii se referă la declarația prezidențială, apropo de situația economică a României, cum că statul ar fi în situația unui om foarte gras cățărat pe spatele unuia foarte slab. Aparent, să declari așa ceva e neconstituțional, se învrăjbesc diferite categorii sociale(sic!) Curtea admite că i se prezintă opinii pentru