În Ungaria, pentru tot mai multe persoane care au luat credite ipotecare în valută de la bănci valoarea ipotecilor nu mai acoperă întreaga datorie, potrivit datelor Băncii Naţionale a Ungariei. La această situaţie s-a ajuns printre altele din cauza scăderii preţurilor proprietăţilor şi deprecierii forintului, scrie Budapest Business Journal.
În primul trimestru al acestui an valoarea creditelor ipotecare din sistemul bancar ungar s-a situat la 2.050 miliarde forinţi (7,16 mld. euro). Pentru 56% din întregul portofoliu de credite ipotecare denominate în monedă străină raportul dintre valoarea împrumutului şi valoarea proprietăţii este mai ridicat de 90%. Un nivel de 100% al acestui raport arată că valoarea proprietăţii acoperă valoarea creditului, pe când o rată de peste 100% înseamnă că împrumutul nu este acoperit de valoarea imobilului.
De la începutul crizei ipotecare subprime din SUA în 2008 preţurile locuinţelor au scăzut cu 13% în Ungaria, iar forintul s-a depreciat puternic faţă de euro şi de francul elveţian, acesta din urmă fiind moneda în care s-au acordat cele mai multe împrumuturi în monedă străină în Ungaria în perioada de boom a creditelor ipotecare. Problemele sunt amplificate şi de rata şomajului, care a trecut de pragul de 10%.
Astfel, situaţia celor care au credite ipotecare de rambursat s-a înrăutăţit şi este posibil să se deterioreze şi în perioada următoare. Preţurile de pe piaţa imobiliară ar putea scădea din nou în acest an, iar cursul de schimb al forintului este foarte volatil din cauza crizei financiare din zona euro şi a negocierilor pentru sprijin financiar dintre guvernul ungar şi FMI şi UE.
În prima jumătate a acestui an băncile din Ungaria au închis în total 94 de sucursale din cauza scăderii profitabilităţii şi a înrăutăţirii perspectivelor economice ca urmare a adoptării măs