Emir Kusturica, "Unde sunt eu în toată povestea asta?”, traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu şi Dan Radu Stănescu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 310 p.
Dacă v-au plăcut filmele lui Kusturica, veţi fi cu siguranţă interesaţi de acest volum autobiografic, căci felul cum îşi povesteşte regizorul bosniac amintirile are multe în comun cu stilul original al filmelor lui. Acelaşi dozaj de umor şi gravitate, de comedie şi dramă, de pitoresc şi profunzime, de specific local şi general uman, de energie debordantă şi melancolie. Toate vin din lumea natală, acel Sarajevo în care convieţuiau, în anii copilăriei şi adolescenţei lui Emir, herţegovineni musulmani, sârbi creştini, ţigani şi alte neamuri, cu toţii cetăţeni iugoslavi. După suferinţele provocate de războaiele interetnice de la mijlocul anilor '90, care l-au determinat să se stabilească în Franţa, Kusturica şi-a pus repetat întrebarea ce dă titlul autobiografiei sale şi a decis să-i răspundă în scris: "Doresc să scriu o carte şi să-mi fac ordine prin celulele cenuşii pe unde rătăcesc amintirile mele. Cu sprijinul îngerilor scriitori care m-au învăţat să vorbesc şi să scriu, vreau să extrag din această învălmăşeală ceea ce ar putea rămâne pe veci ascuns”. Căci, deşi uitarea e un factor de supravieţuire, el refuză să cedeze în faţa tendinţei actuale de spălare a memoriei şi concentrare pe clipa prezentă. De aceea îşi începe romanul personal cu anii copilăriei petrecute în mahalaua Gorica din Sarajevo, când era mult mai interesat de gaşca lui de băieţi decât de şcoală. Mama, Senka, şi tatăl, fabulosul Murat - care vor fi personaje principale pe tot parcursul cărţii, fiindcă i-au dăruit identitatea şi apartenenţa la o cultură - fuseseră partizani în anii '40, dar nu-l iubeau pe Tito, care le trimisese foştii camarazi de luptă în lagăr. Murat fusese doar retrogradat din o
